Sfânta Mănăstire Dervent vă oferă |
EVANGHELIA ZILEI: 2011-07-11 |
LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 9-13) |
![]() |
Dervent - Rostiri - Rugăciuni - Biblia - Sf. Liturghie - Publicaţii - Dicţionar - Proiecte - Cugetări - Pomelnice - Felicitări - Multimedia - Link-uri - Donaţii - Contact |
La urma urmei, ce-i o Virgulă ?
O virgulă este o spaţiere grafică.
Desigur, funcţionalităţile ei sunt multiple.
Printre acestea, aceea a separării. Ca o graniţă ori ca o linie de demarcaţie.
Deja prezent, conflictul definirilor.
Cine-şi poate separa Un Cuvânt, de restul Cuvintelor, în aşa fel încât, definindu-l, să nu se folosească de celelalte ?
Doar Dumnezeu !
Acesta a Creat.
După care, noi, noi toţi, chiar şi muştele, nu am mai "înţeles" nimic.
Eram, suntem, vom fi simplii executanţi !
Ce este o Virgulă ?
Virgula, punctul ! Deja cădem avansând. Şi, deşi doar două, cu acestea Dumnezeu ne-a permis nouă existenţa. Aceste două "elemente" constitutive ale Creaţiei SALE !
Iată o "Virgulă",
(poate un "Punct"; de asemenea, poate un "punct şi virgulă"):
~Mihai Eminescu
- Dintre sute de catarge
Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?
Dintre păsări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?
De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Tu urmează în tot locul
Vânturile, valurile.
Ne'nţeles rămâne gândul
Ce-ţi străbate cânturile;
Zboară vecinic îngânându-l
Valurile, vânturile.
(Adaugat de : Ella )
Tot mai des, omul Om, apasă tasta Spaţiere, fără să priceapă ...
Româneşte: â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ , †
~
Stabilizăm necuprinsul
Vânturile, valurile
~

~
UpDate, la
Parţial şi ca răspuns la comentarii !
Desigur eu nu-mi doresc să fiu "scuturat" în acelaşi mod însă, spatierea, virgula de care vorbeam, poate fi şi eliberarea de balast. Balastul creat de alţii, balastul propriu, balastul comun.
La un control al plămânului (obligaţie de servici de acum circa doi, trei ani !), medicul (doamna doctor) m-a întrebat dacă fumez ? Tocmai mă lăsasem de fumat, cam de doi ani de zile !
Nu. M-am lăsat (ca "sacrificiu" personal) de ceva vreme. În Timp, se vor estompa efectele ? - am întrebat-o.
Nu. Efectele vor rămâne până la sfârşitul Vieţii !
Vă mulţumesc, doamnă doctor !
Balastul "necesar" aruncării, uneori este mai lipicios, la fel ca o mâzga urât mirositoare.
Eu "arunc" CEVA de la mine, însă efectul continuă să-şi facă simţită prezenţa prin cei "doi lipicioşi" care (unul formal, iar celălalt la modul laş !) nu mi-au acordat credit, în cazul Clonării.
Nici nu mai vreau să ştiu cum îi cheamă ..., însă trebuie să ştiu, pentru a-i evita aici, în Virtual !
Îi asigur doar de totala mea lipsă de Compasiune: aceştia au exact ce şi-au dorit ! Să le fie de bine !
(UpDate gata la 21:03)
~
Cornelius, :)
~
Traseu pt.
De citit: :: Iubirea ca pasarea Phoenix
Dictionar:
postări asemănătoare:
~
Cornelius, :)
~
Noua Imagine pentru Blogul: Karina - Playcast art
~
~

Vorbesti de singuratatea in 2?
Eu am trait-o 26 de ani.
O seara frumoasa,
Odorica
e minunat sa ai atata iubire pentru fetita!!!
RăspundețiȘtergereBună Ziua !
RăspundețiȘtergere~
Timpul tuturor "s-a micşorat", al meu s-a epuizat. Mai mult chiar, o "parte" nu-mi mai aparţine (cum bine spui !)
Totuşi, reproşul mi-l însuşesc: sunt (am fost !) delăsător. Îţi mulţumesc (am luat notă şi crede-mă, deja iau măsuri încă înainte de "avertizarea" prezentă !)
Nu uita, te rog, că "scurta" adresare îmi este "Oglindă", deci numai eu pot zări ceea ce de fapt ... mi-ai adresat !
Încă o dată, sincer: îţi Mulţumesc !
~
... încerc să-mi revin cât mai rapid !
~
Cornelius, :)
PS: "[Nu uita, te rog, că "scurta" adresare îmi este "Oglindă", deci numai eu pot zări ceea ce de fapt ... mi-ai adresat !]" este valabil oricui foloseşte ... "Oglinda" (după "regulile" "mele"!)(sic!) ~,
Cele 3+1, urmau să aibe mici diferenţe, eventual updatări, dincolo de textul "STAS", oferindu-le astfel ... unicitate !
RăspundețiȘtergereŞtefania, însă ... "urmează" imediat după CREATOR !
Ăsta-i singurul "CUI" pe care mi-l "înfig" singur în circumvoluţiuni, sperând că ... va şi rămâne !
~
Cornelius, :)
Vorbesti de singuratatea in 2?
RăspundețiȘtergereEu am trait-o 26 de ani.
O seara frumoasa,
Odorica
Doamnei Odorica !
RăspundețiȘtergereBună Seara şi vă mulţumesc pentru lipsa interdicţiei !
Mai aveam un pic şi banam TOT ce apărea cu avatarul dvs.
V-am mai rugat, vă implor acum:
Dacă vreţi să vă păstrez (căci îmi sunteţi totuşi utilă) vă rog să-mi comunicaţi EXACT ce vă aparţine şi ce NU. Public !
Sunteţi la un pas de bannare, însă ... staţi liniştită ! Nu sunteţi singura !
Nu am nevoie de "agrafe" inutile şi lipsite de Reciprocitate !
Dacă aceste agrafe mă pot urmări pe mine, eu de ce NU ?
Cu toată stima,
Cornelius, :)
Cât despre SINGURĂTATE:
Fiecare
ESTE
pe cont propriu
încă
de la naştere !
Tot DRUMUL îl parcurgem alături, ori în Braţele Creatorului şi, uneori avem impresia că mai este şi altcineva lângă noi: mama, tata, sora, fratele, unchiul, mătuşa, bunicul, bunica, apoi colegii de şcoală, de servici, prietenii, iubiţii sau iubitele, soţul sau soţia, copiii !
Toţi suntem singuri împreună, însă doar Dumnezeu este TOT Timpul cu noi !
Dumnezeu să ne Apere şi Păzească de oamenii decăzuţi cu "voia lor" !
Doamne ajută ! Amin.
~,
Nu am inteles ce inseamna banare? Interdictie? Dar sint eu asa de importanta? Cum adica ce imi apartine? ARTICOLELE CARE SINT PRELUATE AU DEDESUPT LINKURILE AUTORILOR.
RăspundețiȘtergereM-ati mai intrebat odata si v-am spus ca eu nu fac nimic fara sa intreb autorii,o data la inceput:)
Ati vazut ca va vizitez pe blog, dar nu am comentat caci, nu am fost sigura ca am sa dau raspunsul corect, poate nu am inteles bine.
In privinta singuratatii fiecaruia dintre noi, consider ca stim fiecare dintre noi ce inseamna.
Un sfirsit de saptamina pe placul dvs. Odorica
Nu am continuat in comentariul anterior ca m-am gindit ca nu apare, faptul ca eu am o problema la pers. interesate pentru ca, am umblat mai demult si acum nu mai pot intra ca am uitat parola. Poate ca daca nu am sa rezolv aceasta neconcordanta, nu am sa mai incerc sa ma trec la pers.interesate, asta pentru ca sint intrebata mereu de ce nu ma trec al altii. Ca NU POT !!! Nu din rea vointa. Este totul din gresala mea.Ramine la alegea dvs. sa ma stergeti din blogul dvs.
RăspundețiȘtergereO seara frumoasa,
Odorica
Buna Ziua !
RăspundețiȘtergereCele doua comentarii ultime ale lui Odorica Ion (http://www.blogger.com/profile/03738220687348824174)nu apartin desigur, lui Odorica (http://www.blogger.com/profile/07824585411211335422) !
Ceea ce am banat, ramane banat.
~
Cornelius, :)
Toţi bloggerii pot (teoretic) să-şi facă zeci de conturi, şi sute de Bloguri.
RăspundețiȘtergereEu gestionez doar 9 Bloguri, legate de aceeaşi adresă de Profil.
Ce fac alţii, NU MĂ INTERESEAZĂ !
Le citesc ori nu, articolele, după care, plasez sau nu, un comentariu !
~
Cornelius, :)
Nu am inteles nimic, din aceste comentarii alambicate. Banati !
RăspundețiȘtergereO duminica frumoasa in suflet.
Odorica
Da !
RăspundețiȘtergereMă bucur ! Enorm !
Aveţi dreptate în ceea ce afirmaţi, deoarece vă priviţi ÎN OGLINDĂ !
Cine este cu adevărat alambicat ?
Eu sau dvs. ?
Ultimul dvs. comentariu este foarte CLAR: ambele adrese sunt ale dumneavoastră !
Aici aţi "comentat" (scriu doar cifrele) de pe adresa de Profil:
07824585411211335422, în data de:
21 iulie 2011, 17:33,
24 iulie 2011, 06:56
iar de pe adresa de Profil:
03738220687348824174, în data de:
23 iulie 2011, 14:21,
23 iulie 2011, 14:26.
iar eu vă repet, în caz că NU AŢI ÎNŢELES:
Cui mă adresez ?
Lui Odorica Ion,
lui Odorica
sau ... mai aveţi şi ALTELE ???
~
Cornelius, :)
Da, am mai multe bloguri sub nume diferite. Am explicat de ce, acum un an si jumatate, poate chiar mai mult.Daca vreti, am sa repet.
RăspundețiȘtergereNumele meu este Odorica Ion, dar am scris si sub alte nume ca, Teodora Petrescu. Nu ma supar daca ma banati, daca nu imi curge singe si nu ma doare atunci sint multumita, sa va fiu pe plac. V-am mai spus ca sinteti tipicar? Intaresc asta ca prea sinteti TIPICAR.Mereu cu ginduri bune si simpatie, fata de dvs.,
Odorica
Bună Ziua !
RăspundețiȘtergereVoi reseta banarea, pe favorabil !
~
Eu sunt "Stan păţitul" de la mai vechea mea HIBĂ: Clonarea !
Cel care m-a clonat, la fel se folosea de adresa respectivă, ÎNJURÂND lumea ..., în numele meu ! Şi alte spurcăciuni şi viclenii !
Nimeni nu m-a crezut şi în continuare NU sunt crezut !
După cum uşor puteţi vedea, mă pregătesc să-mi STING Blogurile şi mă voi muta în Reţelele NING !
Pur şi simplu nu agreez persoanele cu mască, cu multiple "feţe", ori ... fără nici o faţă !
În prezent, eu consider că Blogspot şi WordPress sunt falimentare ! Au "permis" monştrilor să se desfăşoare !
Cel puţin în NING, Prietenii "dau năvală" şi am posibilitatea să REFUZ încă din "capul locului" pe cine nu corespunde "cerinţelor mele" !
Cei ca dumneavoastră, chiar ONEŞTI, au dat posibilitate "mascaţilor" să prolifereze ! Eu AM ACEEAŞI ADRESĂ DE PROFIL pentru cele 9 Bloguri ale mele, pentru care o "sărăntoacă" (săracă în "bloguri" adică !) m-a blasfemiat ca fiind:
PLURIBLOGGER !!!
Eu cred că avea o mare confuzie, care încă îi macină CREIERII !
Pluribloggeri sunt cei cu mai multe Adrese de Profil ! Aşa, ca dumneavoastră !
Să nu mă înţelegeţi greşit: eu vreau să vă citesc PE DUMNEAVOASTRĂ, nu "comanda primită" ! Eu vreau, atunci când îmi aşezaţi un comentariu, să pot să-l public, NU SĂ MI-L RESTRICTIONATI !
Vă rog să vă retrageţi agrafele, dacă vă simţiţi lezată.
Va dau drumul la toate !
Pentru o săptămâna, în care timp, vă hotărâţi care va rămâne !
Una singură !
Eu nu pot să "alerg" şi să aleg ... pe cea bună !
~
Celor care AU AGRAFĂ şi nu mai "sunt prezenţi" ... de la anul îi voi bana pe cei TĂCUŢI ! Pe cei care nu oferă Reciprocitate.
Nici nu am nevoie de "agrafe" !
~
O Zi bună şi dumneavoastră, doamnă Odorica, sau Odorica Ion, sau ... !
~
Cornelius, :)
Credeam ca nu mai puneti alt comentariu la adresa mea. Dar eu nu sint asa de priceputa sa clonez poentru ca, imi fac singura bloguri,dupa cum vedeti. Am peste tot pe blogspot, pe weblog, pe wordpress. Puteti sa stergeti ce vreti si sa ramina care vreti dvs.O seara frumoasa, Odorica
RăspundețiȘtergereRevin spunindu-va ca este clar ca, articolele care nu au dedesupt alt link sint ale mele. Dar cine ma poate comanda pe mine? Nu vedeti ce naravasa sint? Cind imi spune cineva ceva, atunci fac invers. Sint Gica contra. Am mai spus ca, de ani de zile imi dispar bloguri cu totul asa ca, de curind mi-a disparut unul si eu am facut 3.:)))intre care unul pe wordpress. Asa cum dvs. va e frica de clonare, mie imi e frica, sa nu dispara cu totul. De aceea am continuat sa scriu si pe 100 ro, pentru ca mi se pare mai sigur. Cu simpatie, Odorica
RăspundețiȘtergereAm studiat mai atenta comentariul ultim in care spuneti de "comanda primita". Am inteles ca este vorba de discutii de pe facebook conduse de o artista de mare valoare, caci toata mizeria de la acele discutii le-am patimit.Si datorita faptului ca ati intevenit si dvs. ca acoperire pentru " ajutor " dat acelei mari artiste de mare valoare. Nu stiu daca ati inteles, dar pe mine nu ma comanda nimeni.Cu simpatie si cu speranta ca veti avea incredere. Dar sint uimita cum murdaria unora, cuprinde mai mult decit am vazut la comentarii.
RăspundețiȘtergereDar imi place ca sinteti drept si spuneti lucrurilor pe nume. Eu nu intelegeam de ce nu apar noi articole, nu stiam ca cianura a actionat asa de convingator. Vedeti ce se intimpla cind nu sint oprite la timp? Cu mare simpatie si incredere. Daca aveti de intrebat ceva nu pot sa mai postez nimic aici. Dar stiu ca sinteti inteligent si ati inteles de unde vine galeata asta cu laturi. Numai bine,
Odorica
Cer parerea dvs. ca vreau sa pun un comentariu pentru ca otrava, actioneaza de peste jumatate de an.
RăspundețiȘtergereNu este buna ideea de a nu scrie pe un blog ca, nu se scrie pentru cei de ieri sau de azi. Eu primesc comentarii pe gmail, de la articole pe care le-am scris cu ani in urma si am uitat si eu ce mai scrisesem acolo. Important este sa ramina pentru viitorii cititori.
Stiu acum de unde provine aceasta atitudine. Face fiecare ce vrea, dar otrava aia are putere de convindere nemaivazuta asupra tuturor persoanelor care ma cunosc, inclisiv dvs.. A transformat cei mai buni prieteni, in cei mai rai dusmani, care m-au indepartat de familie si m-am autoizolat.In descrierea mea ca, am singe de fascist si ca sint c... si altele nu au fost limite caci, au fost repetate la infinit. Asta dovedeste un caracter anbject. Dar fiind bagata in combinatie la toti inclusiv dvs. a murdarit totul, chiar declarind ca este comunista.
Eu nu va cer sa nu publicati. Vreau sa va arat ca sint o femeie puternica si imi asum raspunderea.
Inca odata va multumesc , pentru ultimul dvs. comentariu, ca nu stiam ce sa cred. Traiasca artistele de mare valoare dar, cu caracter abject, care nu-si vad de familiile lor !!!Cu simpatie, Odorica
Doamna Odorica !
RăspundețiȘtergere~
Sunteti sursa propriilor chinuri !
Sunteti cel mai Cumplit dusman al proriei persoane ! Nu mai este nevoie sa "apara" altcineva !
Eliberati-va !
Iesiti in Parc !
Si nu mai intrati O LUNA DE ZILE ... DELOC pe PC !
Macar 10 zile !
~
Cornelius, :)(fara diacritice)
~,
M-ati DEZAMAGIT PROFUND.LA UN BARBAT CA DVS., AUD ACELEASI CUVINTE DE LA ACEEASI SURSA. O SEARA FRUMOASA,
RăspundețiȘtergereODORICA
P.S.Nu sint dusmanuil meu, dar macar atita retineti, articolele mele se cunosc si nu ma obliga nimeni la nimic. M-ati inteles gresit.
Buna Ziua !
RăspundețiȘtergereNu v-am recomandat NIMIC ce eu insumi nu ar trebui sa fac URGENT !
~
Cat despre asemanarile de idei de care spuneti, nu sunt greu de elucidat:
aceeasi CAUZA produce acelasi EFECT, in situatii relativ asemanatoare !
~
Si pentru ca tot vorbim de cauza-efect: v-am deblocat si ... m-am ales cu o "dublare" a agrafelor !
In loc de 86 (sau 84) de persoane interesate, eu acum vad 162 - ceea ce desigur este ERONAT !
Halal "sistem" Blogger !
Puteti face ce doriti. Voi incerca totusi sa mai intru pe Blogurile dvs. sa constat (din nou !) ceea ce "m-a suparat" candva !
Poate ca nici nu mai exista, iar eu insumi sunt in mare EROARE !
~
Cornelius, :)
Îmi pare rău, nu ştiu de ce nu mi-au intrat diacriticele adineauri, deşi le adăugasem ! Reiau:
RăspundețiȘtergere"Bună Ziua !
Nu v-am recomandat NIMIC ce eu însumi nu ar trebui să fac URGENT !
~
Cât despre asemănările de idei de care spuneţi, nu sunt greu de elucidat:
aceeaşi CAUZĂ produce acelaşi EFECT, în situaţii relativ asemănătoare !
~
Şi pentru că tot vorbim de cauză-efect: v-am deblocat şi ... m-am ales cu o "dublare" a agrafelor !
În loc de 86 (sau 84) de persoane interesate, eu acum văd 162 - ceea ce desigur este ERONAT !
Halal "sistem" Blogger !
Puteţi face ce doriţi. Voi încerca totuşi să mai întru pe Blogurile dvs. să constat (din nou !) ceea ce "m-a supărat" cândva !
Poate că nici nu mai există, iar eu însumi sunt în mare EROARE !
~
Cornelius, :)"
Niciodata nu am inteles ce se petrece cu capitolul "persoane interesate" si am abandonat.Atit va rog sa retineti ca eu imi scriu singura articolele, dar am mai pus si anumite articole,( unde am mentionat sursa) pe care le-am considerat interesante. Eu nu sint copil, sa ma oblige cineva fara voia mea, sa fac ceva.Punctul meu de vedere politic il cunoasteti si nu ma dezic. Scriu totul clar, ce vad, ce simt, cu asumarea raspunderii si nu ma dezic niciodata de articolele mele. Daca nu am mai colaborat cu alte bloguri(poate ati vazut pe celelalte bloguri), este pentru ca au schimbat macazul politic la 180 de grade si eu nu am putut sa fac acelas lucru.E pacat ca autorii de pe 100 ro nu mai scriu(si dvs), caci gindirea lor ramine peste timp pina va exista blogul.Este loc pentru toti si nimeni nu este de neinlocuit. E pacat sa cadem prada birfelor nefondate, bazate pe putinatatea mintii. Cu stima,
RăspundețiȘtergereOdorica
Bună Ziua ! Doamnei Odorica !
RăspundețiȘtergere~
Doamnă Odorica ! Eu vă respect ... mai ales OPINIA !
Nu mă interesează "coloratura politică" ! AVEŢI opinie ! Şi v-o manifestaţi PUTERNIC, dar Civilizat !
~
Eu, vă rog să mă credeţi, doar din cauză că am fost Clonat, nu mai "accept" ... Măşti ! Cu excepţii, desigur !
Dumneavoastră sunteţi cel mai bun exemplu de EXCEPŢIE ! Şi, deşi aveţi (cum spuneţi !) mai multe adrese de Profil, le aveţi la vedere (deci nu sunteţi Mască !) ! (doar eu, ... sunt puţin confuz ! Îmi dă senzaţia de "dublu"= "DOI" !)
Vă rog să mă iertaţi ! Am fost mai "impulsiv" în ultima vreme ! Poate datorită ... "autoprogramarii" mele (conştiente !), la care lucrez încă !
Am nevoie de o SINCOPĂ ! Deja cred că sunt în această sincopă. Trebuie neapărat să "revin" la activitatea pentru care am "pregătire" prin Liceu !
Deocamdată mă voi juca de-a "coloratul", vorba ceea: "Pofta vine mâncând !"
~
Va promit că nu vă voi mai neglija, pentru că AVEŢI personalitate !
~
Cornelius, :)
Domnule Cornelius, s-a produs cel mai bun exemplu cind, ati intrebat de autor. Cu toate ca este destul de clar. Va multumesc pentru ca, am vazut ca nu trec neobservata.
RăspundețiȘtergerePentru asta ziceam inainte sa nu publicati. Numai bine, Odorica
Am două rugăminţi:
RăspundețiȘtergere1) Încercaţi şi nu mai dublaţi articolele pe Blogurile dvs. Eu "le dublez" parţial ! Schimb imaginea (pentru mine este un lucru ESENŢIAL !!), şi, dincolo de textul COMUN, adaug "completări" care fac "trimiteri" către un ALT SENS !
2) De ce nu vă adăugaţi Blogurile (cele mai vizitate !) la ZeList ? Eventual şi la BlogRANK ?
~
Cornelius, :)
Doamnei Odorica !
RăspundețiȘtergereCautati aici ... jos de tot ! ~,
Salutări Domnul Cprnelius
RăspundețiȘtergereEste de invidiat modul dumneavoastră de a scrie.
Vă mulţumesc pentru vizită... şi pentru mesaj. De doi ani încerc să scriu cât mai corect româneşte, am primit multe critici, urât spuse, acum scriu ceva mai corect, dar de multe ori aş dori să am un profesor pentru a-l întreba dacă este corect.
Cred că înţelegeţi, tastatura mea nu are diactrice, totuşi având un corector nu voi măi avea probleme... dar functioneaza cam urat... imi pune toate variantele, sau eu nu l-am folosit corect
Mulţumesc.
Am crezut ca ati spus in gluma ca urmariti blogurile, dar eu am mai multe, adica 2 pe weblog.ro si unul pe wordpress.com/
RăspundețiȘtergereVa doresc o seara frumoasa si o noapte odihnitoare.
Odorica
Buna Seara !
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ati revenit !
Mie imi pare rau ca EU nu prea mai am timp NICI pentru Blogurile mele, sa mai scriu ceva pe ele, desi am peste 30 de "Postari nefinalizate" (la care o sa renunt).
Va rog sa-mi spuneti adresele dvs. la blogurile de weblog.ro si WP.
~
Cornelius, :) (Fara diacritice; scuze !) ~,
Buna dimineata ! Cind am intrat pe acest blog nu m-am uitat pina jos. Ieri nu stiu ce mi-a venit si am vazut. Dar pe acele bloguri, pun in general articolele cunoscute. Asta doar de frica, ca iar imi sint sterse cum au mai fost sterse 2 bloguri acum 4 ani.
RăspundețiȘtergereVa doresc servici usor,
Odorica
http://odoricaion.wordpress.com/
RăspundețiȘtergerehttp://odoricaion.weblog.ro/
http://singurafelina.weblog.ro/
Va multumesc ca sinteti interesat.
Motivul pentru care le dublez am mai spus ca mi-e teama ca, blogurile sau articolele vor fi sterse, asa cum au mai fost.
Si nu in ultimul rind, cititorii nu sint aceiasi. Dinsii apuca sa se uite la un blog si eu am incercat in 2009 sa le spun sa se mute ca inchid blogul(ex.http://singurafelina.blogspot.com/) si nu au vrut.
O seara frumoasa, Odorica
Bună Seară ! ~ Doamnei Odorica Ion !
RăspundețiȘtergere~
Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi mai ales, pentru timpul, preţios, pe care mi l-aţi acordat !
Voi accesa şi acele 3 noi adrese !
Vă rog frumos să-mi precizaţi blogurile dvs. "de suflet" pe care să intru mai des ... pentru a purta "dialog", pe parcurs ce postăm noi articole !
Vă rog frumos: două, sau trei din Blogurile dvs. (personale) preferate !
Acolo voi încerca să fiu PREZENT mai des ! (Promit !)
~
Cornelius, :)
PS: ... acum de exemplu, (conform "obiceiului meu !) ar fi trebuit să merg şi la dvs. pe Blog !
Pe care ?? (fără supărare !)
Bine că încep să se LUMINEZE unele aspecte !
Vă mulţumesc pentru încredere ! ~,
Multumesc domnule Cornelius, pentru atentia acordata. Primul meu blog in care mi-am scris memoriile este http://singurafelina.blogspot.com/. Inainte am scris pe alte bloguri articole politice in care am vrut sa-mi exprim frustrarea. In toamna anului 2009 vazind ca mi s-a transmis ca imi este scoasa publicitatea, am infiintat http://singurafelina.weblog.ro/, care a mers foarte bine pina cind.. am reluat scrisul pe el dupa un an dar, s-au pierdut artricole au un nou sistem si nu mai pot pune foto, a ramas ultimul. Dar aceste 2 bloguri sint cele mai vechi si unde am scris si eu cite ceva din viata mea.Pe http://singurafelina.blogspot.com/ pun mai mult articole politice pentru ca sint cititori din diaspora mai ales din Spania si Italia. De aceea este si benerul cu "Romanii din Spania". Multumesc inca odata, o zi frumoasa, Odorica
RăspundețiȘtergere