Poemul pietrei de parau

In apa vuitoare
de la munte
Cand ma scaldam
in soare
am fost cuprins
de dorul
de - a aduna
in brate
mii
nestematele
pe care
cu picioare ude
le calcam
in nestiinta
Rotunde
dormind de secole
in apa ce le - a parasit
adeseori
ascund in ele
curcubeul
pe care
cand le sfarm
il am doar eu
Amfibie le cautam
cu ochi deschisi
avid
sa sfarm
nemurirea din ele
si sa imprastii
in soare
culorile adormite
in vis negru
de - nchisoare
cenusie
sau albastra
sau pestrita
Apa trece
ele tot raman
Si zile - ntregi
am cautat
urcand spre munte
neincetat
pina la paraul
dintre stanci
ce violet
pastreaza - ntaina
vuietul alb ,
curgerea lina ...
acolo
langa o tulpina
firava , singura
lumina
zarii in apa
de clestar
o piatra alba
ce - n zadar
o cautasem
eu hoinar in apa
tulbure din vale
Am luat - o inimii
craiasa
ducand - o -n mana
acasa
Copil ce - am fost !
Piatra muri .
Am smuls - o
crezand ca va trai
in lumea mea
din vale
muritoare
zgomotoasa
Am dus - o atunci
la ea acasa
eterna gandului
craiasa
in amintirea mea
ramasa
caci dus am fost
de valul negru .