Şi confuz, ... mi-am mai AFLAT despre Prieteni ce MOR.
Două luni fără facebook ! ~
Sincer ?
Sunt complet confuz. Atunci când "pierzi" ceva, parcă-parcă îi afli o valoare mai mare, abia în LIPSĂ. (Oare de aceea ne lipsesc "ŞEFII Planetei" de nişte alea-alea pe care noi, orbeţi fiind - cel puţin aşa îşi închipuie ei, despre noi ! - nu le "acordăm importanţă" ? Pentru că ACUM, în lipsuri totale, să fim conştienţi că, ... să fim conştienţi că CE ? Noi ştim că Dumnezeu ne dă, nu ne bagă şi-n ... traistă ! Dar NE DĂ şi ne tot dă, multe şi mărunte, fireşti şi nefireşti, depinde doar ce ALEGEM ! Dar "ăştia" ne-au luat aproape tot, ca şi cum ar fi DE LA EI ! Doar Jecmăneala este ... de la ei ! Asta este cert ! Căci, asta au ALES ei, să fie tagma Jecmănitorilor !!)
Deci, sunt confuz ... pentru că NU AM PIERDUT nimic ! Căci NIMIC nu-mi aparţine ! Nici măcar Gândul nerostit, care tot de la Dumnezeu vine ! Liniştitor, ori inflamator ! De mine depinde. De mine ca Om, cu puterea - ori slăbiciunea - de a alege !
Am ALES până AM CULES !
Nimeni nu alege Spaima; cel mult, îi poate fi INOCULATĂ.
Nimeni nu alege Mânia, ori Destrăbălarea, ori Prostul gust în ... orice alea-alea, ori Gălăgia în locul Muzicii, ori Preocuparea nefirească în locul SLAVEI închinării lui Dumnezeu ! Nouă LUI, căci doară nu Dumnezeu ni se închină nouă !
Şi confuz, ... mi-am mai AFLAT despre Prieteni ce MOR. Mor trupeşte, mor regeşte, rămânând mai VII în Suflete. Cine ştie cu adevărat ... cum funcţionează un SUFLET ? Ce este Sufletul ?
În nici un caz, Sufletul NU ESTE ... trupul - ţărâna, pământul, lăcustele, materia - căruia îi este permis, pentru o vreme să-l poarte SPRE CREŞTERE Spirituală !
Sufletul nu ne aparţine şi nu putem să-l influenţăm ! Este imuabil, din punct de vedere "material". Este un dat la care nu ne este dat să putem "umbla" în nici un fel ! Şi atunci, cum poate EL creşte ? Sau, poate el ... retrograda ? Poate EL să "scadă" ??
Ce este ... SUFLETUL ? Este "o parte" a lui Dumnezeu; este însuşi Dumnezeu în integralitatea SA !
Iar noi ? Noi ... nici nu existăm, nu putem FI în nici-un fel, fără acest ... Suflet !
Deoarece "noi" suntem mărginiţi de MATERIE (suntem ÎMBRĂCAŢI !!!) suntem Dumnezei în devenire ! Suntem Dumnezei ... în amorţire, în adormire, în învăţare, în ... experimentare, în aplicare. Nu lucrăm decât în cadrul ... materiei ! Pentru a rămâne Dumnezei, trebuie SĂ NE "DEZBRĂCĂM" ! Să ne detaşăm de "materie" ! De altfel, nimic nu putem face SINGURI ci doar ÎMPREUNĂ ! Inclusiv îndumnezeirea ! De aceea ne "mor" Prietenii, rând pe rând: pentru ca noi, dăruindu-le lor Viaţă (Gândul PIOS, abia acum dezinteresat în totalitate, abia acum ... în lipsă, ... apreciativ "de Final" !), Viaţa Gândurilor noastre, dăruindu-ne lor cu adevărat, da, abia ACUM, în lipsă, ne dăm nouă înşine VIAŢĂ prin Iubire. Căci totul nu este decât o oglindire a MĂREŢIEI, ori, prin "alegerea noastră", o oglindire a NIMICNICIEI !
Tu - alteregoul meu - ce alegi ?
SLAVĂ lui Dumnezeu, SLAVĂ !!!
~
Cornelius, :)
PS:
Nu a fost facebook, a fost Tagged ! Dumnezeu este PESTE TOT ... şi prin mine !
După ce am trimis un prim Mesaj, la o cerere de Prietenie, în care îmi afirmam necunoaşterea limbii engleze, i-am trimis alt mesaj, odată cu acceptarea Prieteniei:
"O să-mi fac timp să învăţ ! ~ http://www.youtube.com/watch?v=6Evu8L2pF7w (un alt fel de Bolero de Ravel ! Secolul 21 = ultimul ?!!) ~ Cornelius, :) http://www.youtube.com/watch?v=YXabY_Aeusk"apoi, am citit o altă "primire" - de data asta, chiar nu mai ştiu dacă mi-a fost dăruită direct, ori, căutând prin "profilurile" AFLATE cu ajutorul PETS, mi-am auto-dăruit acest videoclip:
Ronan Keating - If Tomorrow Never Comes
http://www.youtube.com/watch?v=S4kzGhDEURA&feature=player_embedded
Încărcat de RonanKeatingVEVO în data de 30.11.2009 | 3:41 min.
~
Sunt confuz; de aceea ÎMI CER IERTARE, dragi Prieteni !
~
Sunt confuz; de aceea ÎMI CER IERTARE, dragi Prieteni ! ~ Cornelius, :(
~
Joc 1 ~ pregătirea
Joc 2 ~ Finalizarea
Subsemnatul la 28 Februarie 2012 ~ foto Ştefania ~ SDC13288
Ştefania la 28 Februarie 2012 ~ Fotograf in devenire
~
RADIO online - adrese (1)

~
Traseu: a; a; a;
~,